Compania globala de servicii de internet Yahoo urma sa lanseze, in cursul zilei de joi, o unealta software destinata dezvoltatorilor, care ii va ajuta pe acestia sa personalizeze serviciile de cautare ale Yahoo si sa creasca astfel veniturile companiei din publicitatea asociata cautarii online, conform Wall Street Journal.
Soft-ul, denumit BOSS (“build your own search service”), ar urma sa ajute la extinderea afacerii de Web searching si la crearea de noi produse cu ajutorul carora sa castige teren in competitia cu Google, compania americana care administreaza motorul de cautare cu acelasi nume.
Anuntul Yahoo face parte din planul prin care compania incearca sa convinga investitorii si advertiserii ca trebuie sa ramana in afacerea de Web searching, dupa ce au refuzat oferta de preluare a Microsoft si semnarea unui contract de publicitate cu cel mai mare motor de cautare din lume.