Compania de software Sybase iAnywhere a anuntat suport extins pentru iPhone, cu o noua versiune de iAnywhere Mobile Office. Noul release cuprinde capabilitati de email enterprise-class, calendar si contacte, impreuna cu o abordare unica pentru o securitate si aplicabilitate sporite, menite sa intareasca rata de adoptie a iPhone in categoria enterprise.
Ultima lansare cuprinde si o serie de caracteristici administrative si de securitate, ce permit companiilor sa-si reduca costul total atunci cand furnizeaza email wireless si procese de business catre o varietate de dispozitive mobile.
Acum iAnywhere Mobile Office ofera utilizatorilor de iPhone suport pentru email, calendar, contacte, to-do/tasks si Corporate Directory. In plus, ofera aplicatii configurabile de protectie a parolei si furnizeaza criptare on-device, pentru toate datele companiei continute in aplicatia iAnywhere Mobile Office de pe un telefon iPhone.
Sybase este o companie de enterprise software, dedicata in exclusivitate pe managementul si mobilizarea informatiei, de la centrul de date pana la utilizatorul final.
Sursa: Soft.ro
Autor: Brodoceanu Ana-Maria