Sony Corporation a anuntat dublarea capacitatii de fabricare a unitatii sale de productie pentru televizoare BRAVIA de la Nitra, Slovacia, de la doua milioane de unitati in 2007, la patru milioane de unitati pana la sfarsitul lui decembrie 2008.
Unitatea de productie Sony din Slovacia va deveni astfel cea mai mare fabrica de televizoare LCD Sony din intreaga lume. Potrivit planurilor de extindere a activitatii companiei, numarul de angajati al fabricii este, de asemenea, programat sa creasca cu 50%, de la 2.300 la 3.500 de angajati pana la sfarsitul aceleiasi perioade.
Sony a inceput productia de televizoare LCD in localitatea Trnava din Slovacia in luna aprilie 2006. Odata cu atingerea capacitatii maxime de productie a acestei unitati, Sony a construit Centrul Tehnologic Nitra, aflat la 40 de km est de Trnava si a relocat aici productia de televizoare LCD, pentru a iesi in intampinarea cererii in continua crestere de televizoare LCD pe piata din Europa. Centrul Tehnologic NITRA a inceput productia de televizoare LCD in luna august 2007, in acelasi timp cu unitatea de productie pentru televizoare a companiei din Barcelona.
„Vanzarile de televizoare BRAVIA continua sa inregistreze cresteri de doua cifre in multe tari din Europa. Este foarte important sa ne consolidam activitatile pe aceasta piata, de la conceptie la productie si distributie, pentru a raspunde acestei cereri,” a declarat Fujio Nishida, Presedinte al Sony Europe. „Cresterea productiei la Centrul Tehnologic Nitra demonstreaza clar ca suntem hotarati sa oferim experienta de utilizare de neuitat a televizoarelor BRAVIA tuturor utilizatorilor nostri din Europa de Vest si de Est,” a adaugat Fujio Nishida.