Sistemul eCall, GPS-ul care salveaza vieti

SOS eCallSistemul eCall apeleaza automat numarul european unic pentru apeluri de urgenta 112, atunci cand un automobil este implicat intr-un accident grav si trimite celui mai apropiat serviciu de urgenta informatii privind locul accidentului, chiar si atunci cand pasagerii nu stiu sau nu pot sa precizeze unde se afla. Implementarea eCall necesita o stransa colaborare intre autoritatile publice, constructorii de automobile si operatorii de telefonie mobila, iar odata generalizat, sistemul ar putea salva anual pana la 2.500 de vieti omenesti in UE si ar putea diminua gravitatea ranirilor cu 10-15%. Pentru implementarea completa a eCall, sectoarele constructiei de automobile si telecomunicatiilor, precum si administratiile nationale din toate statele Uniunii Europene trebuie sa asigure dotarea serviciilor lor de urgenta, in special cea a centrelor de apel, cu echipamentul necesar prelucrarii apelurilor eCall. Mai multe tari membre, respecitv Danemarca, Franta, Irlanda, Letonia, Malta si Marea Britanie, nu sunt inca pregatite sa se angajeze, in principal din cauza unor probleme legate de costuri. Accidentele rutiere antreneaza pentru economia UE cheltuieli de peste 160 miliarde euro pe an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *