SeniorERP lanseaza noi functionalitati dedicate importatorilor si distribuitorilor care livreaza in marile lanturi de hypermarketuri din Romania, bazate pe conceptul EDI (Electronic Data Interchange). Reprezentand una dintre tendintele actuale in standardizarea si eficientizarea schimburilor comerciale si o conditie solicitata de marile lanturi de hypermarketuri in relatia cu furnizorii, comunicarea prin EDI ofera avantaje competitive si reduceri importante de costuri si resurse.
Procesul de schimb electronic de informatii se bazeaza pe transferul a diverse documente si informatii de business intre computere ale companiilor partenere. EDI inlocuieste trimiterea sub forma de fax sau hartie a diverselor documente rezultate in relatia comerciala, folosind formate XML, bazate pe standarde acceptate pe scara larga.
EDI este folosit de companii ce activeaza in industrii diverse pentru eficientizarea schimbului de documente operative cu partenerii si furnizorii, insa cu precadere de marile lanturi de International Key Accounts (IKA). Majoritatea acestor companii solicita partenerilor si furnizorilor sa integreze in relatia cu ei sisteme de tip EDI. Documentele standard, utilizate in activitatea cotidiana in relatia cu partenerii pot fi transmise intre sisteme informatice cu minim de interventie umana, automatizand procese si fluxuri de informatie.
Procesul de schimb de informatii si documente in format electronic, are avantaje evidente la nivel de costuri prin eliminarea hartiilor, a timpilor de lucru necesari si a erorilor cauzate de manipularea documentelor. Tranzactiile de tip EDI intre companii sunt mult mai rapide si mai sigure decat transferul clasic al documentelor de hartie. Viteza acestor tranzactii se reflecta in rotatia mai rapida a stocurilor, o utilizare eficienta a spatiilor de depozitare si intr-o crestere a calitatii relatiei cu IKA.
Beneficiile integrarii sistemului ERP cu platformele de EDI sunt resimtite de catre toti partenerii comerciali implicati in schimb. Ele sunt evidente prin cresterea performantelor in raportare, economii substantiale de timp, reduceri importante de costuri, acuratete in preluarea comenzilor si managementul documentelor sau flexibilitatea extinsa in schimbul de informatii in timp real.
SeniorERP este o solutie ce fluidizeaza procesele de afaceri prin integrarea acestora si oferirea de posibilitati extinse de control asupra diversilor indicatori critici ai afacerii.
SeniorERP este o aplicatie dezvoltata pe platforma .NET 3.0 si MS SQL Server 2005 si foloseste ca platforma de comunicare Windows Communication Foundation, considerata a fi noul standard pentru lumea aplicatiilor de management al afacerilor.