Seagate, acuzata de furt de tehnologie HDD

Seagate HDDConform presei internationale, un fost angajat al companiei Seagate Technology a acuzat compania ca ar fi furat tehnologie pentru hard discuri de la Convolve, o companie rivala. Acesta a folosit tehnologia Convolve in produsele Seagate. Angajatul pretinde ca a fost “martor ocular” si ca Seagate a distrus dovezi care ar fi contat in procesul cu Convolve, care dureaza de 10 ani. In 2000, Convolve si Massachusetts Institute of Technology (MIT) au dat in judecata Seagate si Compaq Computer, pe care le-au acuzat ca au incalcat drepturile asupra patentelor cu privire la o tehnologie care reduce zgomotul si vibratiile produse de hard discuri. Convolve si MIT au pretins daune in valoare de 800 de milioane de dolari, dar procesul continua si in prezent. Fostul angajat Seagate, a carui colaborare s-a incheiat in iulie 2009, a luat legatura cu avocatii Convolve imediat dupa ce a parasit compania. “Am fost indus in eroare de incapacitatea managementului de a-mi comunica faptul ca tehnologia Convolve discutata cu Seagate era protejata de NDA”, a declarat fostul angajat Seagate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *