Omnilogic semneaza un parteneriat cu I.R.I.S.

Omnilogic anunta semnarea unui parteneriat cu Integrated Romanian Information System SA ( I.R.I.S SA ). Compania I.R.I.S este unic distribuitor autorizat in Romania al produselor Apple Inc. si Adobe Systems si este un important furnizor de hardware, software si solutii integrate pentru clientii din domeniul de creatie (design grafic, publicistica tiparita si Web, audio, video si multimedia), afaceri si educatie.

Prin semnarea acestui parteneriat, Omnilogic va putea furniza pe piata romaneasca produse Apple si Adobe. Produsele Apple se remarca prin inovatie si prin schimbarile pe care le-au generat in diferite industrii, fie că ne referim la sistemele desktop sau la cele portabile, la sistemul de operare Mac OS X, la suita de aplicatii software multimedia iLife, sau la produsul care a revolutionat industria muzicala, iPod-ul.

Softurile si tehnologiile premiate ale Adobe Systems au dat noi definitii business-ului, comunicatiilor, dar si industriei divertismentului, stabilind noi standarde in ceea priveste conceperea si furnizarea de continut. Portofoliul de produse Adobe cuprinde o gama larga de branduri sofware, ceea ce face din Adobe Systems una dintre cele mai diversificate companii de profil.

Omnilogic este unul dintre cei mai puternici sustinatori si promotori au comunitatii open source din Romania, avand o lungă traditie in acest sens. De-a lungul timpului, Omnilogic a colaborat si a incheiat parteneriate cu unii dintre cei mai importanti furnizori de solutii open source pentru infrastructura retelelor de calculatoare, precum IBM, Sun Microsystems, HP, Dell sau furnizori de infrastructura software si servicii, precum Novell si Red Hat.

Sursa: Soft.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *