BenQ lanseaza noul model de proiector silentios MP512

 

BenQ anunta extinderea seriei sale principale de proiectoare cu tehnologie DLP® prin lansarea modelului MP512.

Modelul se evidentiaza prin tehnologia exclusiv digitala de procesare a imaginii, functiile usor de utilizat si prietenoase si modul de operare silentios, care il fac alegerea perfecta pentru functionarea in mediul educational si companiile de mici dimensiuni.

Dotat cu o serie intreaga de functionalitati premium, MP512 este un model recomandat pentru utilizare cotidiana in cadrul prezentarilor scolare si de birou. Tehnologia DLP (Digital Light Processing) dezvoltata de Texas Instruments creste calitatea proiectarii de mari dimensiuni, adaugand imaginilor o stralucire chiar mai puternica decat a ecranelor LCD. Capacitatea de acoperire excelenta a suprafetei de proiectie oferita de tehnologia DLP asigura o definitie perfecta a imaginii, cu un text usor de citit si grafice redate in detaliu – aspecte deosebit de importante pentru prezentarile de afaceri si din mediul educational. Mai mult, tehnologia DLP ofera posibilitatea proiectiei de imagini fara utilizarea filtrelor, ceea ce permite eliminarea costurilor asociate cu inlocuirea si curatarea acestora. De la afisarea de grafice la proiectia de jocuri, utilizatorii vor benefica in permanenta de intensitatea de culoare remarcabila proprie tehnologiei DLP.

 

Imaginile proiectate de modelul MP512 au culori indraznete si vibrante, gratie paletei de culori in cinci segmente si tehnologiei exclusive BenQ BrilliantColor™, ce contribuie la cresterea cu pana la 50% a nuantelor de culoare intermediare. Utilizatorii isi pot ajusta preferintele de culoare dupa propria vointa prin intermediul sistemului de Management 3D al Culorilor, care permite reglarea saturatiei sau intensitatii celor cinci culori ale paletei – rosu, verde, albastru, alb si galben.

Mai mult – in orice locatie, participantii la o prezentare se pot bucura pe deplin de frumusetea imaginilor gratie nivelului de zgomot ultra-scazut de doar 26 pana la 31 de dB, in functie de modul de functionare – eco sau normal.

Functii inteligente si o serie intreaga de facilitati usureaza operarea proiectorului in orice scenariu de utilizare. Pentru redarea de continut video, optiunea Closed Caption sporeste usurinta receptarii materialului pentru persoanele cu dificultati de auz, pentru cei care invata o limba straina sau care lucreaza in medii zgomotoase. Confortul de utilizare este sporit si mai mult prin compatibilitatea HDTV care suporta o rezolutie de pana la 1080i, in timp de luminozitatea de 2.200 ANSI lumeni face modelul potrivit atat pentru utilizarea de business cat si pentru afisarea de divertisment.

Seria de functii special proiectate pentru profesori si oameni de afaceri include un sistem de cronometrare a prezentarii, functie de cautare automata a sursei semnalului video – de fapt, cel mai rapid sistem de detectare a sursei de semnal, sistem de racire rapida a lampii in 30 de secunde, protectia obiectivului printr-un panou culisabil, protejare a accesului cu parola si un sistem de ajutor pentru instalare. In plus, posibilitatea de a alege culoarea suprafetei de proiectie si cele 11 culori presetate asigura afisarea unor imagini de foarte buna calitate.

Modelul MP512 este disponibil incepand cu luna octombrie la pretul de vanzare de

1299 lei (TVA inclus).

 

 

Autor: George Calinescu

www.benq.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *