Viermele Conficker ameninta Internetul

Compania System Plus, alaturi de companii din intreaga lume, semnaleaza extinderea semnificativa a infectiei cu virusul Conficker (sau Downandup, Kido), detectat pentru prima data in octombrie 2002.

Conficker este un vierme; un program malitios ce se instaleaza pe un sistem de calcul ca apoi sa afecteze functionarea normala a acestuia, continuand sa infecteze si alte calculatoare, eventual chiar sustragand informatii confidentiale pe care sa le transmita celui care l-a creat.

Conficker se folosese de o vulnerabilitate existenta in sistemele de operare Windows (in Windows Server Service) pentru a se instala pe computerul victima, dupa care se ataseaza unor programe rulate in mod curent (svchost.exe, explorer.exe, services.exe). Desi scopul acestui vierme nu a fost inca stabilit, analistii se asteapta ca in viitorul apropiat cele peste 9 milioane de PC-uri deja infectate in intreaga lume sa fie folosite pentru un atac pe scara larga.

Companiile de securitate din intreaga lume se asteapta ca in perioada urmatoare sa apara si comenzile care sa controleze calculatoarele virusate. Cine sunt cei care se afla in spatele viermelui si care sunt scopurile pe care le urmaresc, inca nu se cunoaste. Aparent, in spatele lui s-ar afla, conform datelor catorva companii de securitate, un grup din Europa de Est, posibilitate identificata printr-o paralela a manierei de scriere a virusului. Mai mult, se pare ca intr-o prima versiune, viermele verifica daca exista tastatura ucrainiana, caz in care viermele nu mai infecta calculatorul.

Sursa: Soft.ro

Autor: Brodoceanu Ana-Maria

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *