Kaspersky a castigat procesul de spyware contra Zango

Proces ZangoKaspersky a anuntat ca o Curte de Apel din SUA a decis in favoarea Kaspersky Lab in procesul intentat acestuia de catre compania Zango. Aceasta din urma a dat in judecata Kaspersky Lab, pentru prejudicii aduse in urma faptului ca expertii companiei de securitate au listat aplicatiile Zango drept potential adware. Decizia justitiei din SUA creeaza un precedent pentru industria de securitate IT. Oficialii Zango, ale carei aplicatii au fost detectate si semnalate ca adware de Symantec si ca „adware downloader” de McAfee, au intentat actiunea in instanta in mai 2007. Conform informatiilor oferite la vremeea aceea pe site-ul Chip, continutul oferit de Zango, respectiv inregistrari video, jocuri online si screen-savere cu celebritati, se descarca pe calculatoarele utilizatorilor impreuna cu aplicatii adware si spyware. Odata cu Kaspersky, oficialii Zango au actionat in judecata si compania de securitate PC Tools (care, intre timp, a fost achizitionata de Symantec) si a solicitat acordarea de despagubiri in valoare de 35 de milioane de dolari, precum si un ordin de restrictie impotriva PC Tools. Plangerea impotriva PC Tools a fost insa retrasa rapid, dupa ce tribunalul a decis ca aceasta nu avea o baza legala. Procesul impotriva Kaspersky s-a prelungit, insa, din cauza faptului ca judecatorilor le-a luat mai mult timp pentru a decide daca firma ruseasca de securitate este furnizor de servicii sau doar furnizeaza un produs. Curtea a decis insa ca includerea de catre Kaspersky Lab a programelor Zango in lista de malware si protejarea utilizatorilor fata de acestea nu pot fi considerate actiuni de producere si distribuire de programe menite sa restrictioneze accesul utilizatorilor la software-ul oferit de Zango, clasificat de catre Kaspersky Lab ca „materiale potential periculoase”. Decizia protejeaza dreptul utilizatorilor de a alege caror informatii sau programe le este permisa executia pe sistemele lor, si protejeaza dreptul producatorilor solutiilor de securitate IT de a identifica si clasifica programele care pot fi potential periculoase pentru utilizatori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *