Intel Xeon 8-Core procesor

Intel prezinta la ISSCC primul procesor 8-Core. Intel confirma faptul ca procesorul eight-core, cu 2,3 milioane de tranzistori, ce urmeaza a fi descris in amanunt saptamana viitoare este cipul Nehalem EX, dar compania a refuzat sa ofere alte detalii inainte de conferinta ISSCC din San Francisco.

Construit pentru servere cu procesoare multiple, cipul Nehalem EX va fi varful de gama al procesoarelor Intel Xeon. Procesorul va detrona actualele procesoare six-core 2.4GHz Xeon 7450, 2.13GHz Xeon 7455 si 2.66GHz Xeon 7460 din topul celor mai performante procesoare Intel Xeon.

Desi Intel nu doreste sa prezinte prea multe detalii in ceea ce priveste cipul Nehalem EX, cateva specificatii au fost deja dezvaluite. Cipul este o varianta a familiei de procesoare Nehalem, si va fi fabricat cu ajutorul procesului de 45 nanometri. Ca si multi alti membri ai familiei Nehalem, noul cip suporta memorii de tip DDR3 si are integrat controllerul de memorie.

Cipul Nehalem Ex va folosi noua tehnologie Intel QuickPath Interconnect, in locul clasicei arhitecturi FSB, pentru a schimba date cu alte procesoare si cu diverse componente din sistem. Fata de vechea arhitectura, QPI permite transmiterea unei cantitati mai mari de date in decursul aceleasi perioade de timp si imbunatateste substantial performantele sistemului.

Desi Intel nu vrea sa anunte o data oficiala de lansare pentru noul cip Nehalem EX, este foarte probabil ca procesoarele din aceasta gama sa fie lansate in cea de-a doua parte a anului in curs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *