Inchiriere de filme online pe YouTube

Ca un adevarat pionier in domeniu, cei de la YouTube fac primii pasi in domeniul afacerilor de inchiriere de filme online, prin lansarea, pe 22 ianuarie, a unui serviciu care va pune initial la dispozitia publicului cinci pelicule, informeaza BBC News Online. Youtube va pune la dispozitie initial, pentru inchiriere, doar cinci filme, care au participat la editiile 2009 si 2010 ale festivalului Sundance. In prima faza, acest serviciu va fi disponibil doar in Statele Unite. Aceasta initiativa a YouTube, care este proprietatea Google, reprezinta un pas major pentru site-ul care a inceput sa caute modalitati de a obtine venituri. Site-ul, cunoscut pentru continuturile generate de utilizatori pe care le gazduieste, a precizat ca, de pe pagina web, se descarca 20 de ore de continut video in fiecare minut. YouTube ofera deja filme din arhivele Metro-Goldwyn-Mayer si se asteapta sa incheie acorduri similare si cu alte studiouri in urmatoarele saptamani si luni, extinzandu-si oferta de filme, dupa cum se sugereaza pe blogul oficial al platformei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *