Bing are de acum Microsoft Visual Search

Bing GalerieMicrosoft ne ofera o alternativa la cautarile pe Internet prin Bing Visual Search, un serviciu care le permite utilizatorilor sa obtina rezultate sub forma unor galerii de imagini, si nu doar o lista de link-uri ca pana acum. In cazul in care utilizatorul cauta telefoane mobile, va obtine pe ecran o selectie de imagini care pot fi apoi sortate in functie de caracteristici tehnice sau culoare. Daca se tine cursorul mausului deasupra unei imagini, numele complet al telefonului este introdus automat in bara de cautare, pentru a facilita cautarile ulterioare. Microsoft, prin vocea vicepresedintelui Yusuf Mehdi, considera ca Visual Search are potentialul de a schimba fundamental abordarea cautarilor pe Internet, deoarece le ofera utilizatorilor acces la cautare interactiva, pe baza de imagini. In acest moment, exista doar 49 de galerii disponibile (domenii extrem de diverse, de la camere foto si sport la caini de rasa, filme, muzica, lideri politici si jucatori NBA, precum si multe altele) pentru Visual Search, dar ne putem astepta ca numarul acestora sa creasca rapid. In plus, desi Bing Visual Search functioneaza in Internet Explorer, Firefox, Safari si Chrome, necesita totusi instalarea pachetului Silverlight inainte de a putea fi folosit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *